"Moliile m-au enervat multa vreme. Nu puteam sa le sufar. Cum le zaream incepandu-si exercitiile de balet prin casa, cu o impertinenta care imi provoaca porniri de asasin, fugeam imediat la magazin sa cumpar un insecticid capabil sa le vina de hac. Am folo-sit, cred, toate mijloacele de exterminare cunoscute si, uneori, cand ma lasau nervii, porneam personal in urmarirea lor, inarmat cu un prosop. Am apelat si la retetele populare. Am pus buchetele de levantica prin toate locurile unde banuiam ca se pot retrage sa-si faca siesta cand se plictiseau sa mai zboare sau oboseau. N-am reusit insa nici macar sa le intimidez. Si, probabil, le-am parut de-a dreptul caraghios cand ma apucam sa le fugaresc prin camera, exasperat de faptul ca nu am armele de distrugere in masa" laudate in reclame nu dadeau nici un rezultat. Le paream caraghios, probabil, deoarece campul de lupta ramanea de fiecare data pur", fara nici o victima.
In cele din urma, m-am recunoscut invins. M-am hotarat sa nu ma mai enervez, sa ma prefac indiferent. Nu le mai dadeam atentie, chiar daca ele incercau sa ma provoace trecandu-mi sub nas, pentru a face dupa aceea un salt acrobatic. Le-am tratat ca pe o fatalitate, ca pe o latura ironica a destinului meu. Mai puneam, din inertie, buchetele de levantica prin dulapurile cu haine, ca sa nu ma trezesc cu garderoba compromisa, dar o faceam cu constiinta ca nu te poti opune destinului.
Dupa ce am imbatranit, a inceput chiar sa ma amuze dansul moliilor. Il si asteptam. Mai ales ca spectacolul incepea aproape totdeauna seara, dupa ce se lasa intunericul si aprindeam o veioza sau lampa din tavan. Atunci, moliile ieseau la rampa. Plictisite, probabil, sa stea ascunse printre cartile din biblioteca ori prin alte locuri necunoscute mie, ieseau sa se dezmorteasca sau sa zburde. Si eram din ce in ce mai incantat de imaginatia lor debordanta, care le ajuta sa fie mereu originale si imprevizibile.
Lucrurile s-au complicat si mai tare dupa ce am ramas singur in toata casa unde locuiesc acum. Atunci, moliile au devenit, intr-un fel, complice cu melancoliile mele. De la ele am invatat ceea ce n-am reusit sa invat de la stoici, sa-mi spun, chiar daca nu credeam de ajuns in ce spuneam, ca tot ce se intampla e bine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu