Despre molie sau Mediul moliei (2)

Mediul in care traia Molia se compunea din 2 camere confort 1, un tata, o mama si o sora.

Tata, nu am vazut in viata mea pana acuma un om care sa creada in prietenie de la prima intalnire cum facea el. Omul asta daca-l suna un prieten sa-i ceara ajutorul nu ar fi schitat nici un gest in a nu vrea sa-l ajute, cum fac altii. Cred ca vi s-a intamplat sa ganditi despre anumiti oameni in felul urmator "A fost nascut pentru asa ceva" sau mai bine spus "Chiar ii place sa faca asta". E, tatal meu pleca dimineata si venea tocmai la 8-9 seara (in conditiile in care pe timpul ala se respecta norma de 8 ore), imi spune-am in gand "lui taica-miu ii place sa munceasca, chiar cere". Omul care imi transmitea vrand, nevrand ca pot obtine totul. Multumesc, tata!

Mama, solul meu, corpul meu diplomatic, ambasadorul meu in fata lui tata si la scoala de cate ori facem o nazbatie. Prima era mama care vroia "sa ma incalte" cand faceam ceva. Tin minte ca aveam in sufragerie o masa, ma alerga in jurul mesei sa ma prinda si dupa ce obosea imi spunea "Vino sa iti trag eu tie, ca altfel va fi mai rau si o sa te spun lui tactu'.". Saraca mama, o bufnea si rasul cand veneam la "incasat". Seara, in timp ce tata manca ii spunea: "Uite ce a facut fitu' ... ", dar indreptand discutia in directia amuzanta. Mama, omul care s-a transformat obligatoriu in "leu pentru familie" atunci cand tata a plecat pentru totdeauna la "o partida de table" cu Dumnezeu, omul care ma stresa rareori pentru binele meu cand ma prindea in bucatarie prin a m-ntreba "Cine a scris cartea ... ? Ce a mai scris ... ?" si imi dadea senzatia ca a fost inchisa din copilarie intr-o biblioteca, omul care a intervenit in educatia mea cand eram la marginea prapastiei dand sensul normal vietii mele. Multumesc, mama!

Sora mea, daca o vedea cineva credea ca face vreun sport la categoria grea, o tipa corpolenta. O amintire legata de sora mea in copilarie era la gadinita, obosea foarte repede datorita greutatii cand trebuia sa prinda pe cineva care o supara, dar si cand ii cadea in mana nu stia altceva decat sa muste, se plangeau educatoarele la maica-mea ca le lasa semne pe spate copiilor. Adversarul meu la meciurile de fotbal in casa cu fructele si coechipierul meu cand ma bateam cu alti copii. Ce bucurie era pe noi doi cand trebuia facuta curatenia generala in casa si se strangea masa din sufragerie, o clipa de neatentie pentru maica-mea si aveam cel mai mare stadion. Mai mica de ani, dar maturizata mai devreme. Nu a vrut sa mai continue dupa liceu studiile, dar a fost cea care ma mai ajuta financiar cand eram student (tigari, mancare, imbracaminte etc.). Multumesc, sora mea!

Mai presus de toate lucrurile, acesti oameni din viata mea, m-au invatat ca inainte de bani si dupa Dumnezeu se afla familia si prietenia. Nu pot sa inchei decat prin a spune: Aveti capul meu plecat si respectul meu in fata voastra!